Cele mai eficiente plante pentru tratarea pancreatitei

Posted on 9 Ianuarie 2009. Filed under: Boli ale aparatului digestiv | Etichete:, , |

Autor: prof.univ.dr. Constantin MILICĂ

Pancreasul este o glandă cu secreţie internă şi externă, situată în spatele stomacului, la nivelul primelor două vertebre lombare, şi are greutatea de 70-80 de grame. Pancreatita este o îmbolnăvire a pancreasului, care constă dintr-o inflamaţie rapidă a ţesutului glandular, cu modificări degenerative, datorită activării, în exces, a enzimelor şi revărsării lor în ţesutul pancreatic, pe care îl distruge treptat. Prin respectarea strictă a unei diete alimentare adecvate, a unui regim de viaţă controlat, completate cu tratamente fitoterapeutice, este posibilă evitarea evoluţiei agravante a acestei boli.

Ca structură, pancreasul are două părţi cu funcţii diferite: pancreasul exocrin, având canalele exterioare prin care secretă zilnic circa un litru de suc pancreatic, compus din enzime digestive active, pe care le deversează în duoden, unde participă la descompunerea şi absorbţia alimentelor şi pancreasul endocrin cu insulele Langerhans, în care există acele celule alfa cu granulaţii negre şi celule beta cu granulaţii albicioase. Acestea secretă insulină şi glucagon – hormoni cu rol esenţial în metabolismul zaharurilor. Insuficienţa pancreatică reprezintă incapacitatea pancreasului exocrin şi endocrin de a sintetiza fie enzimele digestive, fie insulină, ceea ce poate duce la pancreatită acută sau la diabet zaharat. În condiţii normale, datorită unui mecanism complex de apărare, secreţia digestivă, adesea foarte acidă, nu distruge ţesutul pancreatic, iar toate funcţiile decurg normal. Citeste tot articolul

Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

Hameiul, paznicul unui somn profund

Posted on 25 Mai 2008. Filed under: Proprietati medicinale ale plantelor, fructelor si legumelor | Etichete:, , , , , , , , , , , , , |

Articol publicat in ziarul Lumina din 08.10.2007.

Cine şi-ar fi imaginat că micuţele conuri de hamei pot avea atât de multe principii active, care să le facă benefice în tratarea unei game impresionante de afecţiuni? Hameiul este utilizat în diverse tratamente, ajutând la reglarea tulburărilor nervoase, la vindecarea unor afecţiuni gastrice şi reumatismale, dar este intens utilizat şi în alte domenii.

În vechime se credea că această plantă este păzită de zâne şi spiriduşi, întrucât avea proprietatea de a hipnotiza şi de a adormi pe toţi muritorii. Popoarele germanice, cu cea mai mare tradiţie în utilizarea hameiului, au fost acelea care au stabilit efecte miraculoase în combaterea insomniei, mai ales prin asocierea conurilor de hamei cu rădăcini de valeriană, aplicată într-o cură de două săptămâni. În decursul timpului, această combinaţie s-a dovedit foarte bine tolerată de organism şi de neegalat în combarea insomniei cronice, mai eficientă decât cel mai tare somnifer de sinteză chimică numit benzodiazepină, asigurând un somn liniştitor, fără a provoca efecte secundare şi dependenţe, aşa cum apar după medicamentul de sinteză.

Hameiul, aflat la început numai în flora spontană, a fost utilizat încă din Antichitate la prepararea unor băuturi şi ca aliment. Originar din Europa, a intrat în cultură începând din secolul VII, mai ales în zonele mai umede şi răcoroase din Centrul şi Vestul Europei. O amploare deosebită a luat cultura de hamei în secolele XIV-XV, o dată cu dezvoltarea industriei berii în Bavaria, Boemia şi Belgia.

Cele mai întinse plantaţii româneşti, în Cluj şi Sighişoara

Cele mai mari producătoare de hamei sunt, în prezent, Cehia, Germania, Danemarca şi SUA. În România, primele culturi de hamei în sistem grădinăresc încep să apară din secolul XIV în Transilvania şi din secolul XV în Moldova şi Ţara Românească. În prezent creşte spontan în lungul apelor curgătoare, păduri, zăvoaie, tufărişuri, de la câmpie până la altitudinea de 1.000 metri. Culturi mai întinse se găsesc în plantaţii special amenajate din zonele Orăştie, Cluj, Sighişoara, unde se valorifică conurile pentru industria berii.

Planta preferă terenurile umede, însorite sau semiumbrite, cu precipitaţii anuale de 550-650 mm, din care cele mai importante trebuie să cadă în lunile mai-iulie (310-340 mm).

Hameiul este o plantă perenă, căţărătoare ca o liană, cu tulpină groasă şi aspră la pipăit din cauza perişorilor în formă de cârlige. Lungimea tulpinii poate să ajungă la 3-5 metri, cu tendinţă de încolăcire în jurul altor plante folosite ca suport.

Continuare …

Citește articolul întreg | Make a Comment ( Comentarii închise la Hameiul, paznicul unui somn profund )

Coacăzul fereşte organismul de infecţii

Posted on 25 Mai 2008. Filed under: Proprietati medicinale ale plantelor, fructelor si legumelor | Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , |

Articol publicat in ziarul Lumina din 30.09.2007.

Coacăzul este un arbust originar din Tibet (Asia) şi extins în flora spontană şi cultivată din Europa de aproximativ 400 de ani. A fost plantat, mai întâi, în Olanda, Danemarca, Suedia şi nordul Germaniei, unde creşte spontan prin păduri, mai frecvent în zonele colinare, cu peste 600 mm precipitaţii anuale, având şi o mare rezistenţă la ger. În stare sălbatică, preferă zonele temperate mai umede şi răcoroase, ferite de vânturi puternice.

În jurul anului 1630, planta a fost dusă pe continentul american. În prezent, 98% din suprafaţa cultivată este concentrată în Europa, unde se produc anual 330.000 de tone fructe de coacăz, mai ales în Germania, Anglia. Norvegia şi Austria.

În România, cultura coacăzului a fost iniţiată pe la jumătatea secolului al XIX-lea, în primul rând în Transilvania. În prezent se cultivă pe suprafeţe mai mari în zonele submontane şi colinare din judeţele Argeş, Dâmboviţa, Vâlcea, Braşov, Mureş, Bistriţa-Năsăud, Maramureş şi Suceava. Se află în culturi intensive, dar apare şi sporadic în flora spontană prin păduri, poieni, zăvoaie, tufărişuri şi mlaştini din zonele mai reci şi mai umede ale Moldovei şi Transilvaniei.

În grădinile familiale se cultivă, cu succes, în spaţii însorite sau uşor umbrite, pe marginea aleilor, în apropierea gardurilor sau ca plantă intercalată printre pomii fructiferi existenţi.

Coacăzul aparţine familiei Saxifragaceae, cu 150 de specii, între care există genul botanic Ribes cu speciile: coacăz negru (Ribes nigrum), coacăz roşu (R. rubrum), coacăz de munte (R. alpinus), coacăz auriu (R. aureum), agriş (R. grossularia) etc.

Coacăzul negru este un arbust nespinos, înalt de 1-1,5 metri, puternic ramificat de la bază, cu tulpini viguroase. Sistemul radicular este relativ superficial, situat la adâncimi de numai 10-30 cm, ramificat doar pe suprafaţa proiecţiei coroanei.

Frunzele sunt împărţite în 3-5 lobi triunghiulari, cu margini dinţate, puţin păroase pe faţa inferioară şi garnisite cu numeroase glande punctiforme, galbene şi parfumate.

Florile sunt mici, galben-verzui la exterior şi roşii spre interior, grupate câte 5-10 în ciorchini, care atârnă în jos. Înflorirea are loc primăvara timpuriu, mai frecvent în lunile aprilie-mai şi durează 14-15 zile, începând de la baza ciorchinilor spre vârf. La circa 60 zile după fecundarea florilor are loc maturarea fructelor, cam în a doua decadă a lunii iulie.

Fructele sunt bace sferice, cu diametrul de 0,5-1 cm, având o culoare neagră, parfumate şi cu gust plăcut, aromatic şi puţin acrişor. Continuare …

Citește articolul întreg | Make a Comment ( Comentarii închise la Coacăzul fereşte organismul de infecţii )

Efectele tămăduitoare ale florilor de vară

Posted on 16 Aprilie 2008. Filed under: Proprietati medicinale ale plantelor, fructelor si legumelor | Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , |

 

Autor: prof.univ.dr. Constantin MILICĂ

Au sosit minunatele zile de vară, când natura îşi îmbracă mantia multicoloră, etalând cele mai subtile nuanţe de culoare şi de parfum. Pe cele mai multe dintre plante le învăluie o vrajă care le face tot mai utile, atât prin rodul lor bogat, cât şi prin efectele tămăduitoare pentru sănătatea oamenilor. Încercăm să facem o scurtă plimbare printre aceste flori de vară, căutând atât frumuseţea lor, cât şi efectele vindecătoare în diferite îmbolnăviri fizice sau psihice. 

Sânzienele galbene, cunoscute şi sub denumirile de drăgaică sau floarea Sfântului Ion, sunt plante care înfloresc în preajma zilei de 24 iunie, care sărbătoreşte Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. 

De-a lungul vremilor, această plantă a devenit un simbol magic al verii, deoarece perioada sa de înflorire maximă corespunde cu perioada de maximă strălucire a soarelui, la solstiţiul de vară (22 iunie). 

Legendele spun că Sânzienele erau nişte preotese ale Soarelui sau fete foarte frumoase, ascunse prin păduri întunecate, neumblate de om. Aceste zâne bune ieşeau din pădure în noaptea de 23-24 iunie şi umblau pe pământ. În cântece şi dansuri, ele împărţeau rod holdelor, fecundau femeile măritate şi apărau semănăturile de grindină. În dansul lor prin aer imprimau parfumul florilor şi dădeau leac plantelor pentru tămăduirea bolilor şi suferinţelor oamenilor. 

Citeste tot articolul

 

Citește articolul întreg | Make a Comment ( Comentarii închise la Efectele tămăduitoare ale florilor de vară )

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...