Rozmarinul, un excelent tonic pentru copii anemici şi bătrâni obosiţi

Posted on 25 mai 2008. Filed under: Proprietati medicinale ale plantelor, fructelor si legumelor | Etichete:, , , , , , , , , , , |

Articol publicat in ziarul Lumina din 01.10.2007.

Datorită proprietăţilor de stimulare a corticosuprarenalelor, rozmarinul a fost considerat întotdeauna un elixir al tinereţii, care fortifică organismele anemice, debilitate prin boală sau aflate în convalescenţă. Planta acţionează în combaterea proceselor de îmbătrânire, astfel că persoanele consumatoare de rozmarin manifestă o vitalizare a activităţii tuturor organelor, un plus de energie şi de optimism.

Prima utilizare în medicină datează din jurul anului 100 î.Hr., când se prepara un ulei „Oleum coctum“, eficient împotriva tetanusului şi a paraliziei.

Multe secole a existat practica arderii crenguţelor de rozmarin pentru purificarea aerului în spitalele europene, cu deosebire în Franţa. Acest procedeu s-a păstrat până în secolul XX, dar s-a abandonat tocmai în momentul în care ştiinţa modernă a demonstrat că uleiul de rozmarin are proprietăţi antiseptice, deosebit de eficiente.

Legenda spune că bătrâna regină a Ungariei, Isabella, în vârstă de 70 de ani, care suferea de paralizie şi dureri acute de reumatism şi poliartroze, a visat un înger care i-a dăruit o crenguţă de rozmarin cu care să se facă sănătoasă. Prin macerare în alcool împreună cu alte specii aromatice, regina a obţinut o tinctură cu care s-a masat câteva săptămâni la rând. Efectele au fost miraculoase, bătrâna regină s-a vindecat, a început să întinerească, astfel că, în scurt timp, s-a recăsătorit cu regele Poloniei. Mult timp, „apa reginei Ungariei“ a fost utilizată în toată Europa, fiindu-i recunoscute efectele magice în tratarea reumatismelor.

Rozmarinul are nevoie de lumină şi căldură

Originea speciei este localizată în jurul Mediteranei, fiind cultivat, pe scară largă, în preajma litoralului. De altfel, denumirea ştiinţifică provine din două cuvinte latine „ros“ şi „marinus“, care înseamnă „roua mării“. Principalele ţări cultivatoare sunt Spania, Franţa, Italia, Tunisia, Maroc, fosta Iugoslavie şi, mai recent, SUA şi China.

In stare spontana se cultiva pe terenuri insorite, pietroase, pe ziduri vechi, ferite de curenti si ierni aspre.

In Romania se cultiva ca planta ornamentala in gradini, sere si apartamente, mai ales in zonele sudice si sud-vestice, pana la altitudinea de 1,500 de metri, fiind mult apreciata pentru parfumul foarte placut de tamaie si camfor. 

Continuare …

Citește articolul întreg | Make a Comment ( Comentarii închise la Rozmarinul, un excelent tonic pentru copii anemici şi bătrâni obosiţi )

Coacăzul fereşte organismul de infecţii

Posted on 25 mai 2008. Filed under: Proprietati medicinale ale plantelor, fructelor si legumelor | Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , |

Articol publicat in ziarul Lumina din 30.09.2007.

Coacăzul este un arbust originar din Tibet (Asia) şi extins în flora spontană şi cultivată din Europa de aproximativ 400 de ani. A fost plantat, mai întâi, în Olanda, Danemarca, Suedia şi nordul Germaniei, unde creşte spontan prin păduri, mai frecvent în zonele colinare, cu peste 600 mm precipitaţii anuale, având şi o mare rezistenţă la ger. În stare sălbatică, preferă zonele temperate mai umede şi răcoroase, ferite de vânturi puternice.

În jurul anului 1630, planta a fost dusă pe continentul american. În prezent, 98% din suprafaţa cultivată este concentrată în Europa, unde se produc anual 330.000 de tone fructe de coacăz, mai ales în Germania, Anglia. Norvegia şi Austria.

În România, cultura coacăzului a fost iniţiată pe la jumătatea secolului al XIX-lea, în primul rând în Transilvania. În prezent se cultivă pe suprafeţe mai mari în zonele submontane şi colinare din judeţele Argeş, Dâmboviţa, Vâlcea, Braşov, Mureş, Bistriţa-Năsăud, Maramureş şi Suceava. Se află în culturi intensive, dar apare şi sporadic în flora spontană prin păduri, poieni, zăvoaie, tufărişuri şi mlaştini din zonele mai reci şi mai umede ale Moldovei şi Transilvaniei.

În grădinile familiale se cultivă, cu succes, în spaţii însorite sau uşor umbrite, pe marginea aleilor, în apropierea gardurilor sau ca plantă intercalată printre pomii fructiferi existenţi.

Coacăzul aparţine familiei Saxifragaceae, cu 150 de specii, între care există genul botanic Ribes cu speciile: coacăz negru (Ribes nigrum), coacăz roşu (R. rubrum), coacăz de munte (R. alpinus), coacăz auriu (R. aureum), agriş (R. grossularia) etc.

Coacăzul negru este un arbust nespinos, înalt de 1-1,5 metri, puternic ramificat de la bază, cu tulpini viguroase. Sistemul radicular este relativ superficial, situat la adâncimi de numai 10-30 cm, ramificat doar pe suprafaţa proiecţiei coroanei.

Frunzele sunt împărţite în 3-5 lobi triunghiulari, cu margini dinţate, puţin păroase pe faţa inferioară şi garnisite cu numeroase glande punctiforme, galbene şi parfumate.

Florile sunt mici, galben-verzui la exterior şi roşii spre interior, grupate câte 5-10 în ciorchini, care atârnă în jos. Înflorirea are loc primăvara timpuriu, mai frecvent în lunile aprilie-mai şi durează 14-15 zile, începând de la baza ciorchinilor spre vârf. La circa 60 zile după fecundarea florilor are loc maturarea fructelor, cam în a doua decadă a lunii iulie.

Fructele sunt bace sferice, cu diametrul de 0,5-1 cm, având o culoare neagră, parfumate şi cu gust plăcut, aromatic şi puţin acrişor. Continuare …

Citește articolul întreg | Make a Comment ( Comentarii închise la Coacăzul fereşte organismul de infecţii )

Salvia şi pelinul, plante care ajută memoria

Posted on 26 martie 2008. Filed under: Proprietati medicinale ale plantelor, fructelor si legumelor | Etichete:, , , , , , |

Articol publicat in ziarul Evenimentul din 15.12.2005.

Fitoterapeuţii consideră că plantele ne pot ajuta în activitatea cerebrală, pentru a elimina cît mai mult stînjenitoarele pierderi de memorie. Plantele nu ne menţin doar un trup sănătos, ci şi o minte sănătoasă, avînd o acţiune binefăcătoare asupra memoriei. Remediu pentru întărirea memoriei şi limpezirea ideilor Salvia (Salvia officinalis) este o plantă aromată folosită, în mod curent, la prepararea diverselor mîncăruri. Prea puţin însă se ştie faptul că această plantă a avut întotdeauna un rol important în medicină. În China, salvia era considerată o plantă sacră, avînd efecte benefice asupra creierului, a nervilor, a ochilor şi a glandelor. În Evul Mediu, salvia era numită „ochi limpezi”, datorită efectului său binefăcător asupra ochilor. După cum ne-a spus dl prof.univ.dr. Constantin Milică, doctor în fiziologie vegetală şi specialist în fitoterapie, coordonator al Centrului Aroma Iaşi, în textele de farmaceutică, salvia este clasificată ca antiseptic natural: „Această plantă conţine un ulei volatil, răşină, tanin şi un principiu amar. Uleiul este compus, printre altele, din camfor, salvenă, cineol şi pinenă. Frunzele proaspete furnizează cantităţi apreciabile de vitamina A şi C. Amintim că vitamina A este, în general, considerată „vitamina ochilor”. S-a mai observat că salvia acţionează asupra cortexului cerebral, mărind capacitatea de concentrare, ceea ce este binefăcător în cazul oboselii mentale. Salvia a fost descoperită ca fiind foarte bună pentru întărirea memoriei şi limpezirea ideilor, în cazurile de oboseală. S‑a constatat, de asemenea, că salvia facilitează relaxarea, în cazurile de hipersensibilitate generalizată şi de iritaţie cerebro‑spinală”. Ceaiul de salvie, spune dl Milică, dacă este consumat în mod regulat, fortifică organismul, previne atacurile de apoplexie şi are un efect favorabil asupra înlăturării paraliziilor. Salvia este singura plantă care, pe lîngă levănţică, este utilizată în combaterea transpiraţiei nocturne: „Pe lîngă avantajele oferite în dezvoltarea mentală, ceaiul de salvie are efect curativ în caz de spasme, afecţiuni ale măduvei spinării, dereglări glandulare şi tremurul membrelor. Are un efect benefic şi asupra ficatului, înlăturînd balonările şi indispoziţiile legate de dereglările funcţionării ficatului. Mai are acţiune depurativă, elimină mucozităţile prea abundente din aparatul respirator şi stomac, stimulează pofta de mîncare şi combate tulburările intestinale şi diareea. Extern, sub formă de comprese, ceaiul concentrat sau oţetul de salvie sînt foarte bune în tratarea amigdalitelor şi bolilor de gît, iar sub formă de gargarisme în cazul abceselor dentare, inflamaţiilor faringelui şi cavităţii bucale”. Pe lîngă folosirea cu rezultate bune a salviei ca plantă medicinală, ea este frecvent utilizată ca plantă aromatică (mirodenie). Se întrebuinţează, în porţii foarte mici, asemănător cimbrului, la mîncăruri grase, cum ar fi friptura de porc, de gîscă sau de curcan. Ceaiul de salvie se prepară dintr-o linguriţă de plantă uscată la 250 ml de apă clocotită, în care se lasă să stea cîteva minute. Pentru oţetul de salvie, se umple o sticlă pînă la gît (fără a o îndesa) cu flori de salvie de cîmp, peste care se toarnă deasupra oţet natural, în aşa fel încît să acopere florile şi se lasă sticla să stea 14 zile la soare sau la căldură. Pelinul, un foarte bun tonic cerebral Pelinul comun sau pelinariţa (Artemisia vulgaris) se deosebeşte de ruda sa mai cunoscută, pelinul amar (Artemisia absinthium), prin culoarea şi forma frunzelor, care sînt verzi pe deasupra, albicioase în partea inferioară şi foarte incizate. În scop terapeutic se folosesc doar părţile aeriene ale plantei: „Fitoterapeuţii moderni clasifică pelinul comun ca tonic, nervin, stimulent, diaforetic şi emenagog. Există numeroşi specialişti în medicină care afirmă că legătura dintre creier şi măduva spinării este atît de strînsă, încît plantele care influenţează coloana vertebrală au mari şanse să acţioneze asupra unei regiuni de pe creier. Pelinul, de exemplu, stimulează măduva spinării şi acţionează în congestia cerebrală. Deseori, somnambulismul este combătut cu pelin. Acesta este un excelent tonic cerebral”. Pe lîngă avantajele sale, de tonic cerebral, ceaiul de pelin este recomandat şi la nivel digestiv, avînd proprietatea de a reda pofta de mîncare: „Datorită uleiurilor volatile pe care le conţine, pelinul măreşte secreţiile gastrice şi favorizează producerea sucului gastric, redînd pofta de mîncare şi normalizînd scaunul. Fitoterapia recomandă utilizarea plantei sub formă de infuzie, cîte o ceaşcă înaintea meselor principale sau sub formă de pulbere, cîte 2-5 g/zi, ca stomahic amar în anorexiile convalescenţilor şi în dispepsii cu constipaţii”. Pelinul nu este recomandat gravidelor şi bolnavilor cu afecţiuni nervoase sau cu afecţiuni acute intestinale.

Citește articolul întreg | Make a Comment ( Comentarii închise la Salvia şi pelinul, plante care ajută memoria )

Boala Alzheimer

Posted on 6 martie 2008. Filed under: Proprietati medicinale ale plantelor, fructelor si legumelor | Etichete:, , , , , , |

Detalii despre boala Alzheimer

Tratamentele bolii Alzheimer sunt greu de aplicat intrucat nici pana astazi nu exista criterii de mare exactitate pentru diagnosticare. Este necesara o biopsie cerebrala, completata cu studiul unor markeri neurobiologici. Recent a fost elaborata o metoda perfectionata de diagnosticare precoce a B.A. folosind testul Sym-Path, descoperit in Canada de Andree Roberge, prin determinarea cantitativa a unei proteine care este secretata de sistemul nervos simpatic in conditii de stres cronic. Metoda este cu atat mai necesara cu cat se constata imbatranirea populatiei, atat pe glob cat si la nivelul fiecarei tari.

Tratamentele fitoterapeutice

Recomanda retete cu plante medicinale care stimuleaza activitatea cerebrala si protejeaza organismul impotriva evolutiei bolii Alzheimer.

v      Decoct din 40 g frunze uscate de Gingko biloba la 1 litru de apa; se fierbe la foc mic timp de 1 ora, intr-un recipient inchis si se beau 3 cani pe zi, avand efecte protectoare la nivelul celulelor neuro-senzoriale ale creierului si in cazul imbatranirii premature a creierului.

v      Infuzie din 5-10 g frunze uscate de saschiu (Vinca minor) la 500 ml apa clocotita; se infuzeaza 10 minute si se beau 2-3 cesti pe zi. Continutul ridicat de vincamina are efecte de stimulare a facultatilor mentale, de marire a debitului sanguin prin capilarele cerebrale si de oxigerare a tesuturilor irigate cu sange.

v      Infuzie din ceaiul verde cu actiune benefica in tratatarea maladiei Alzheimer avand efect in reducerea continutului de beta-amiloid care genereaza placile senile.

v      Decoct din amestec de 20 g frunze uscate de Gingko + 20 g frunze uscate de saschiu la 1 litru de apa rece; se fierbe 30 minute, se infuzeaza 15 minute si se beau 2-3 cani pe zi pentru stimularea functiilor memoriei degradate.

v      Macerat din 1 lingura frunze + flori + fructe de paducel la 250 ml apa rece care se lasa acoperit timp de 12 ore; se beau 2 cani pe zi in cazuri mai simple de uitare si lapsus.Reteta autorului: Banuti (Belis), Gingko, saschiu (Vinca), rozmarin, busuioc, cicoare, paducel si salvie, cu adaus de Bitter suedez (1 lingurita la cana).

Apiterapia

Recomanda un preparat din miere de albine, propolis si polen, in amestec cu fructe de catina alba.

Regimul alimentar – continuare …

Citește articolul întreg | Make a Comment ( Comentarii închise la Boala Alzheimer )

Detalii despre boala Alzheimer

Posted on 6 martie 2008. Filed under: Proprietati medicinale ale plantelor, fructelor si legumelor | Etichete:, , , , , , |

Boala Alzheimer (B.A.) a fost descoperita de medicul Alois Alzheimer, in anul 1906, dar mult timp a fost confundata cu diferite tipuri de dementa.

Este cunoscut ca dementa reprezinta o tulburare psihiatrica, pe substrat organic, determinata de o multitudine de cauze care duc la scaderea generala a activitatii psihice, inclusiv declinul treptat al functiilor intelectuale.

Din totalul manifestarilor de dementa se apreciaza ca 60-70% vor evolua  spre B.A., la inceput in forma presenila (aprox. 6 luni) si apoi in forma senila, de lunga durata si cu simptome tot mai severe.

Boala Alzheimer este considerata cea mai grava boala a memoriei. A fost identificata in toate zonele geografice ale globului si la toate rasele umane.  Pe plan mondial exista, in prezent, circa 18 milioane de bolnavi in stare avansata si se prevede ca in anul 2025 se va atinge numarul de 34 milioane de bolnavi, cresterea fiind mai rapida in randul tarilor aflate in curs de dezvoltare.

Desi durata de viata a omenirii a inregistrat progrese importante, nu aceiasi situatie exista in domeniul dezvoltarii capacitatii fiziologice si neurologice datorita unor patologii specifice varstei inaintate.

Boala afecteaza 14% intre varstele de 65-74% si creste la 20-40% la varste de peste 80 de ani, mai frecvent la sexul feminin. In viitor, cazuistica numerica poate fi in crestere, paralel cu tendinta de imbatranire a populatiei globului, in urma cresterii duratei de viata.

O atentie deosebita se acorda in Statele Unite unde sunt peste 4 milioane de oameni atinsi de boala Alzheimer, in diferite stadii de evolutie, astfel ca afectiunea a devenit a 4-a cauza de deces la adulti, dupa bolile de inima, cancere si accidente.

In Romania nu exista o statistica precisa asupra extinderii bolii dar se apreciaza ca sunt atinse de Alzheimer circa 6% din persoanele cu varste de peste 65 de ani.

Factorii favorizanti al bolii sunt atat ereditari cat si neereditari.

Ca fator ereditar major este luata in consideratie mostenirea genetica a capacitatii de memorare, transmisa printr-o gena (5-Th-2a), cu varianta dominanta “buna” si cu varianta recesiva “rea”, intre aceste variante fiind prezenta unui anumit aminoacid. Mostenind varianta “rea” a genei, descendentul risca sa capete B.A. in proportie de 50%, rolul de transmitere ereditara revenind cromozomilor 19, 21 si 14.

Riscul evolutiei bolii este in dependenta de varsta persoanei ajungand, in medie:

1% la varste intre 65-74 ani;

– 7% la varste intre 75-84 ani;

– 25% la varste de peste 84 ani.

Trebuie sa subliniem ca aparitia bolii nu se coreleaza, in mod obligatoriu, cu procesul normal de imbatranire. S-a constatat ca, in unele cazuri, boala se instaleaza chiar in jurul varstei de 40 de ani, in timp de multe persoane cu varste de peste 90 de ani nu manifesta nici semnele incipiente ale acestei boli.

Factorii neereditari care favorizeaza imbolnavirea sunt legati, in primul rand, de degradarea substratului cerebral, prin traumatisme cranio-cerebrale, cu leziuni majore, intoxicatii cronice cu pesticide sau cu alte substante chimice puternice precum si fertilizanti chimici ingerati prin alimentatie. Pot interveni si unele infectii virotice la nivelul neuronilor din tesutul cerebral (ex. virusul herpesului simplex).

Persoanele de peste 40 de ani, atinse de sindromul Down si Parkinson, prezinta primele deteriorari ale celulelor creierului care pot evolua spre fazele incipiente ale B.A. La acestea se adauga si alti factori  deosebit de importanti cum sunt: consumul in exces de alcool si cafea precum si consumul accidental de produse  cu continut ridicat in aluminiu, existent in apa potabila, in vesela, in unele produse alimentare, mai ales acide sau afumate, in cosmetice si chiar in unele medicamente de sinteza chimica.

La femei riscul de imbolnavire creste in urma unor tratamente cu preparate antiinflamatoare nesteroidice si mai ales dupa consumul, in timpul menopauzei, a unor preparate pe baza de progesteron si estrogene.

Nu lipsita de importanta este ateroscleroza avansata care reduce capacitatea de concentrare a mintii, ca urmare a irigarii sanguine deficitare si a oxigenarii insuficiente la nivel cerebral. Aceasta afectiune este corelata cu procentul ridicat de colesterol si de homocisteina din sange.

Cercetatorii din New York au scanat creierul la 40 de voluntari si au constatat ca tulburarile de memorie s-ar datora reducerii metabolismului glucozei, chiar in zona cerebrala in care se instaleaza B.A., respectiv in cortexul entorhinal.

In general se accepta ca activitatea intelectuala, fara abuz si surmenaj,  poate reduce cu pana la 30% riscul aparitiei B.A., prin stimularea activitatii cerebrale, recomandandu-se continuarea cercetarilor stiintifice (unde este cazul), lectura de carti si ziare, pictura si sculptura, vizionari T.V. si jocuri de societate. De altfel, persoanele cu o scolarizare redusa, sub 6 ani de invatamant, fara preocupari ulterioare de instruire, prezinta un risc sporit de a se imbolnavi. Riscul creste si la persoanele cu activitati profesionale strict limitate, mai ales acelea in care predomina miscari mecanice ale mainilor.

Evolutia bolii Alzheimer

In fazele initiale sunt pierdute din memorie informatiile recente. Treptat, are loc o accelerare a procesului de imbatranire a creierului prin alterarea progresiva, profunda si ireversibila a functiilor mentale, a comportamentului social, pierderea autonomiei, a personalitatii, judecatii si a rationamentului.

In aceasta faza de dementa degenerativa accentuata, cu evolutie timp de aprox. 8-10 ani, celulele creierului dispar, treptat, si sunt inlocuite cu placi dense, in forme neregulate, plasate la nivelul stratului cortical, mai ales in lobul temporal mijlociu. Aceste placi contin o proteina daunatoare (beta-amiloid), implicata in degenerarea neuro-transmitatorilor cerebrali (ex. acetilcolina), paralel cu scaderea, treptata, a cantitatii de somatostatina.

Explicatia genetica a acestor degenerari demonstreaza ca, dupa varsta de 40 de ani, incepe degradarea a aprox. 40 de gene, unele dintre ele avand rol important in procesul de memorare si comunicare.

In faza senila a bolii se deterioreaza memoria tuturor amintirilor, atat recente cat si vechi, si apar confuzii, dezorientari, tulburari delirante si sindromul demential al depresiei.

Citește articolul întreg | Make a Comment ( Comentarii închise la Detalii despre boala Alzheimer )

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...