Tratamente naturiste recomandate în enurezis

Posted on 18 ianuarie 2009. Filed under: Afectiuni genitale si renale | Etichete:, , |

Incontinenţa urinară reprezintă incapacitatea de a controla emisiunea de urină şi pierderea inconştientă a urinei, atât la adulţi (bătrâni, bolnavi, obezi şi femei cu prolaps uterin) cât, mai frecvent, la copii, în timpul somnului.

La copii, afecţiunea se numeşte enurezis nocturn, cu pierderea inconştientă a urinei în timpul nopţii. Fără a fi o boală, se constată că urina se acumulează, treptat, în vezică, iar în momentul în care vezica s-a umplut, centrii nervoşi de la nivelul peretelui trimit mesaje la creier, anunţând necesitatea golirii imediate. La o oră după ce copilul a adormit profund, creierul lui nu recepţionează prompt mesajul şi, din acest moment, vezica se va goli fără control, prin somn.

Înainte de urinare, copilul este puţin agitat, bolborosind câteva silabe prin somn. După golirea completă a vezicii, copilul adoarme profund şi va fi perfect liniştit.

După vârsta de 3 ani, traseele nervoase înregistrează umplerea vezicii urinare şi pot comanda contractarea muşchilor circulari ai sfincterului, ceea ce asigură evitarea urinării în pat. Există şi cazuri cu o maturizare întârziată a scoarţei cerebrale, determinând o continuare a enurezisului nocturn după vârsta de 3-4 ani.

Trebuie subliniat faptul că incontinenţa nu este o afecţiune periculoasă pentru sănătatea pacientului, dar este foarte neplăcută, întrucât poate duce la izolare din activitatea socială. Incontinenţa urinară poate afecta toate categoriile de vârstă, de la cea mai fragedă copilărie şi până la persoanele cu vârste foarte înaintate. Merită subliniat că la populaţia vârstnică, incontinenţa urinară este o problemă majoră de viaţă, circa 50% dintre cei spitalizaţi având simptome agravate; mai ales la sexul feminin, peste o treime din totalul femeilor de peste 60 de ani prezintă simptome caracteristice. Citeste tot articolul

Read Full Post | Make a Comment ( None so far )

Hameiul, paznicul unui somn profund

Posted on 25 mai 2008. Filed under: Proprietati medicinale ale plantelor, fructelor si legumelor | Etichete:, , , , , , , , , , , , , |

Articol publicat in ziarul Lumina din 08.10.2007.

Cine şi-ar fi imaginat că micuţele conuri de hamei pot avea atât de multe principii active, care să le facă benefice în tratarea unei game impresionante de afecţiuni? Hameiul este utilizat în diverse tratamente, ajutând la reglarea tulburărilor nervoase, la vindecarea unor afecţiuni gastrice şi reumatismale, dar este intens utilizat şi în alte domenii.

În vechime se credea că această plantă este păzită de zâne şi spiriduşi, întrucât avea proprietatea de a hipnotiza şi de a adormi pe toţi muritorii. Popoarele germanice, cu cea mai mare tradiţie în utilizarea hameiului, au fost acelea care au stabilit efecte miraculoase în combaterea insomniei, mai ales prin asocierea conurilor de hamei cu rădăcini de valeriană, aplicată într-o cură de două săptămâni. În decursul timpului, această combinaţie s-a dovedit foarte bine tolerată de organism şi de neegalat în combarea insomniei cronice, mai eficientă decât cel mai tare somnifer de sinteză chimică numit benzodiazepină, asigurând un somn liniştitor, fără a provoca efecte secundare şi dependenţe, aşa cum apar după medicamentul de sinteză.

Hameiul, aflat la început numai în flora spontană, a fost utilizat încă din Antichitate la prepararea unor băuturi şi ca aliment. Originar din Europa, a intrat în cultură începând din secolul VII, mai ales în zonele mai umede şi răcoroase din Centrul şi Vestul Europei. O amploare deosebită a luat cultura de hamei în secolele XIV-XV, o dată cu dezvoltarea industriei berii în Bavaria, Boemia şi Belgia.

Cele mai întinse plantaţii româneşti, în Cluj şi Sighişoara

Cele mai mari producătoare de hamei sunt, în prezent, Cehia, Germania, Danemarca şi SUA. În România, primele culturi de hamei în sistem grădinăresc încep să apară din secolul XIV în Transilvania şi din secolul XV în Moldova şi Ţara Românească. În prezent creşte spontan în lungul apelor curgătoare, păduri, zăvoaie, tufărişuri, de la câmpie până la altitudinea de 1.000 metri. Culturi mai întinse se găsesc în plantaţii special amenajate din zonele Orăştie, Cluj, Sighişoara, unde se valorifică conurile pentru industria berii.

Planta preferă terenurile umede, însorite sau semiumbrite, cu precipitaţii anuale de 550-650 mm, din care cele mai importante trebuie să cadă în lunile mai-iulie (310-340 mm).

Hameiul este o plantă perenă, căţărătoare ca o liană, cu tulpină groasă şi aspră la pipăit din cauza perişorilor în formă de cârlige. Lungimea tulpinii poate să ajungă la 3-5 metri, cu tendinţă de încolăcire în jurul altor plante folosite ca suport.

Continuare …

Read Full Post | Make a Comment ( Comentarii închise la Hameiul, paznicul unui somn profund )

Mugurii de plop cei binefăcători

Posted on 25 mai 2008. Filed under: Proprietati medicinale ale plantelor, fructelor si legumelor | Etichete:, , , , , , , , , , |

Articol publicat in ziarul Lumina din 09.09.2007.

Plopul este originar din Iran şi Turcia, de unde a fost aclimatizat de către arabi în tot bazinul Mării Mediterane. În tradiţia creştină se spune că din lemn de plop a fost făcută crucea Mântuitorului, pe care a purtat-o pe drumul Golgotei. Frunzele plopului tremură şi astăzi când îşi amintesc de acea crucificare.

Potrivit unei legende din Grecia antică, Hercule a purtat o coroană din frunze de plop după ce l-a eliberat pe Cerber, dulăul iadului, din împărăţia lui Hades – zeul morţii. Se consideră că una din feţele frunzelor ar fi mai întunecată datorită fumului şi cenuşii care s-a depus la trecerea prin iadul lui Hades.

În tradiţiile vechi, plopul era utilizat în ritualuri magice, însoţind omul prin călătoriile astrale spre cealaltă lume. De aceea, anticii confecţionau scuturi din lemn de plop, deoarece îl considerau un bun protector împotriva rănilor mortale. Magicienii utilizau mugurii de plop în ritualuri pentru dobândirea succesului în viaţă şi în lupte, pentru protecţia contra farmecelor. Mugurii s-ar găsi sub semnul lui Zeus, cel mai slăvit dintre zei, având virtutea de a conferi oamenilor vitejie, putere şi spirit de învingător.

În Irlanda, mugurii erau consideraţi ca simbol al vieţii veşnice şi se foloseau în ritualurile funerare, pentru a arăta că moartea nu era sfârşitul vieţii.

În prezent, plopul este răspândit pe toate continentele globului. În România ocupă un areal foarte vast, de la câmpie, pe dealuri şi coline joase, până în zonele submontane, la altitudini de 1.800 metri. Este frecvent întâlnit în păduri, poieni umede, zăvoaie, depresiuni, luncile râurilor şi Delta Dunării.

Îl găsim şi în parcuri sau în lungul şoselelor şi a liniilor de căi ferate, ca element decorativ, fiind preferat plopul piramidal (varietatea italică), cu coroana columnară. Este important de ştiut că plopul poate trăi până la 200 de ani. Din experienţa populară se spune că nu este indicat să ne adăpostim sub plop în timpul furtunii, deoarece plopul ar fi primul trăsnit.

Muguri vegetativi utilizaţi în scopuri medicinale

Plopul este un pom impunător, înalt de 25-35 metri, cu diametrul trunchiului de până la 2 metri. Coroana este largă şi rară, cu ramuri răsfirate, acoperite cu o scoarţă cenuşie, brăzdată longitudinal. Frunzele sunt rombic-ovate sau triunghiulare, lucioase pe ambele feţe. Florile au formă de mâţişori roşcaţi (cele mascule) sau verzi (cele femele).

În scopuri medicinale se folosesc muguri vegetativi, recoltaţi în lunile martie-aprilie, când încep să se umfle, înainte de creşterea frunzelor. Continuare …

Read Full Post | Make a Comment ( Comentarii închise la Mugurii de plop cei binefăcători )

Ţelina, aliment şi medicament indicat în dieta zilnică

Posted on 10 mai 2008. Filed under: Proprietati medicinale ale plantelor, fructelor si legumelor | Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , |

Articol publicat in ziarul Lumina din 12.08.2007.

Ţelina este unul dintre cele mai căutate produse de pe pieţele alimentare. Se valorifică atât frunzele mari, de culoare verde-intens, cât, mai ales, seminţele şi rădăcinile, respectiv rizomul îngroşat şi cărnos. Totul este puternic aromat şi cu gust dulceag, uşor sălciu. În cazul când oamenii ar reuşi să cunoască valoarea deosebită a ţelinei în alimentaţie şi în terapia medicală, ar planta-o, fără îndoială, în grădinile lor şi ar consuma-o zilnic ca aliment şi medicament.

Ţelina se cultivă pe soluri umede şi fertile, bogate în humus şi în substanţe nutritive, necesitând o îngrijire atentă şi o irigare sistematică, la intervale scurte. Componentele chimice din rădăcini şi frunze sunt foarte variate, ceea ce explică atât valoarea alimentară, cât şi terapeutică. Pe lângă un conţinut mediu de apă (83%), se găsesc în rădăcini: zaharuri (5%), proteine, o mare bogăţie de săruri minerale (potasiu, sodiu, calciu, magneziu, fier, iod, etc), vitamine (A, B1, B2, C), precum şi un ulei eteric (bogat în apiol, bergapten şi anhidridă sedanoică), care imprimă mirosul şi gustul caracteristic. Uleiul eteric din seminţe reprezintă 2% din total şi este extras, mai ales, în Franţa, Olanda, Ungaria, India şi SUA, realizând o cantitate mondială de peste 20 de tone anual. Ţelina, aflată astăzi în culturile de legume, provine dintr-o formă sălbatică ce creştea pe terenurile saline şi mlăştinoase din lungul litoralului mediteranean şi din Caucaz. Din acest strămoş au derivat soiurile selecţionate care se cultivă în toată lumea pentru frunze sau rădăcini.

Plantă sfântă la greci

Treptat, forma sălbatică a intrat în cultură, mai întâi în zona mediteraneană, încă de acum 3000 de ani, fiind consemnată în scrierile filosofilor şi medicilor greci şi romani drept un medicament deosebit de preţios, bogat în vitamine şi minerale, recomandat în hipertensiune arterială, reumatism, gută şi astenie sexuală. Poetul grec Homer o menţionează în poemele sale epice „Iliada“ şi „Odiseea“ ca o plantă sfântă, ţinând seamă de calităţile ei terapeutice. Achile, eroul din Iliada, a folosit-o pentru a vindeca bolile căpătate de caii săi superbi.

În urmă cu 25 de secole, Hippocrate, părintele medicinei, o numea „selinom“ şi o socotea ca un remediu excelent pentru liniştirea sistemului nervos. Frunzele de ţelină erau folosite la împodobirea capului învingătorilor din jocurile ţinute, la intervale de 4 ani, în cetatea Nemeea din Peloponez (sudul Greciei). Aceste festivităţi au început din anul 573 î.H. în cinstea lui Hercules (fiul lui Zeus), care reuşise să omoare leul din Nemeea ce teroriza populaţia. Frunzele de ţelină aveau un rol similar cu frunzele de dafin care încununau pe câştigătorii jocurilor Pythiene.

Romanii preparau un vin tonic cu frunze proaspete de ţelină pentru a mări puterea fizică şi capacitatea de procreare. Copiii romani, care consumau ţelină, creşteau repede şi erau feriţi de boli, adulţii se vindecau de oboseală şi boli renale, iar bătrânii îşi tratau reumatismul şi senilitatea. Continuare …

Read Full Post | Make a Comment ( Comentarii închise la Ţelina, aliment şi medicament indicat în dieta zilnică )

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...