Tratamente naturiste recomandate în enurezis
Incontinenţa urinară reprezintă incapacitatea de a controla emisiunea de urină şi pierderea inconştientă a urinei, atât la adulţi (bătrâni, bolnavi, obezi şi femei cu prolaps uterin) cât, mai frecvent, la copii, în timpul somnului.
La copii, afecţiunea se numeşte enurezis nocturn, cu pierderea inconştientă a urinei în timpul nopţii. Fără a fi o boală, se constată că urina se acumulează, treptat, în vezică, iar în momentul în care vezica s-a umplut, centrii nervoşi de la nivelul peretelui trimit mesaje la creier, anunţând necesitatea golirii imediate. La o oră după ce copilul a adormit profund, creierul lui nu recepţionează prompt mesajul şi, din acest moment, vezica se va goli fără control, prin somn.
Înainte de urinare, copilul este puţin agitat, bolborosind câteva silabe prin somn. După golirea completă a vezicii, copilul adoarme profund şi va fi perfect liniştit.
După vârsta de 3 ani, traseele nervoase înregistrează umplerea vezicii urinare şi pot comanda contractarea muşchilor circulari ai sfincterului, ceea ce asigură evitarea urinării în pat. Există şi cazuri cu o maturizare întârziată a scoarţei cerebrale, determinând o continuare a enurezisului nocturn după vârsta de 3-4 ani.
Trebuie subliniat faptul că incontinenţa nu este o afecţiune periculoasă pentru sănătatea pacientului, dar este foarte neplăcută, întrucât poate duce la izolare din activitatea socială. Incontinenţa urinară poate afecta toate categoriile de vârstă, de la cea mai fragedă copilărie şi până la persoanele cu vârste foarte înaintate. Merită subliniat că la populaţia vârstnică, incontinenţa urinară este o problemă majoră de viaţă, circa 50% dintre cei spitalizaţi având simptome agravate; mai ales la sexul feminin, peste o treime din totalul femeilor de peste 60 de ani prezintă simptome caracteristice. Citeste tot articolul
Read Full Post | Make a Comment ( None so far )Hameiul, paznicul unui somn profund
Articol publicat in ziarul Lumina din 08.10.2007.
Cine şi-ar fi imaginat că micuţele conuri de hamei pot avea atât de multe principii active, care să le facă benefice în tratarea unei game impresionante de afecţiuni? Hameiul este utilizat în diverse tratamente, ajutând la reglarea tulburărilor nervoase, la vindecarea unor afecţiuni gastrice şi reumatismale, dar este intens utilizat şi în alte domenii.
În vechime se credea că această plantă este păzită de zâne şi spiriduşi, întrucât avea proprietatea de a hipnotiza şi de a adormi pe toţi muritorii. Popoarele germanice, cu cea mai mare tradiţie în utilizarea hameiului, au fost acelea care au stabilit efecte miraculoase în combaterea insomniei, mai ales prin asocierea conurilor de hamei cu rădăcini de valeriană, aplicată într-o cură de două săptămâni. În decursul timpului, această combinaţie s-a dovedit foarte bine tolerată de organism şi de neegalat în combarea insomniei cronice, mai eficientă decât cel mai tare somnifer de sinteză chimică numit benzodiazepină, asigurând un somn liniştitor, fără a provoca efecte secundare şi dependenţe, aşa cum apar după medicamentul de sinteză.
Hameiul, aflat la început numai în flora spontană, a fost utilizat încă din Antichitate la prepararea unor băuturi şi ca aliment. Originar din Europa, a intrat în cultură începând din secolul VII, mai ales în zonele mai umede şi răcoroase din Centrul şi Vestul Europei. O amploare deosebită a luat cultura de hamei în secolele XIV-XV, o dată cu dezvoltarea industriei berii în Bavaria, Boemia şi Belgia.
Cele mai întinse plantaţii româneşti, în Cluj şi Sighişoara
Cele mai mari producătoare de hamei sunt, în prezent, Cehia, Germania, Danemarca şi SUA. În România, primele culturi de hamei în sistem grădinăresc încep să apară din secolul XIV în Transilvania şi din secolul XV în Moldova şi Ţara Românească. În prezent creşte spontan în lungul apelor curgătoare, păduri, zăvoaie, tufărişuri, de la câmpie până la altitudinea de 1.000 metri. Culturi mai întinse se găsesc în plantaţii special amenajate din zonele Orăştie, Cluj, Sighişoara, unde se valorifică conurile pentru industria berii.
Planta preferă terenurile umede, însorite sau semiumbrite, cu precipitaţii anuale de 550-650 mm, din care cele mai importante trebuie să cadă în lunile mai-iulie (310-340 mm).
Hameiul este o plantă perenă, căţărătoare ca o liană, cu tulpină groasă şi aspră la pipăit din cauza perişorilor în formă de cârlige. Lungimea tulpinii poate să ajungă la 3-5 metri, cu tendinţă de încolăcire în jurul altor plante folosite ca suport.
Read Full Post | Make a Comment ( Comentarii închise la Hameiul, paznicul unui somn profund )Mugurii de plop cei binefăcători
Articol publicat in ziarul Lumina din 09.09.2007.
Plopul este originar din Iran şi Turcia, de unde a fost aclimatizat de către arabi în tot bazinul Mării Mediterane. În tradiţia creştină se spune că din lemn de plop a fost făcută crucea Mântuitorului, pe care a purtat-o pe drumul Golgotei. Frunzele plopului tremură şi astăzi când îşi amintesc de acea crucificare.
Potrivit unei legende din Grecia antică, Hercule a purtat o coroană din frunze de plop după ce l-a eliberat pe Cerber, dulăul iadului, din împărăţia lui Hades – zeul morţii. Se consideră că una din feţele frunzelor ar fi mai întunecată datorită fumului şi cenuşii care s-a depus la trecerea prin iadul lui Hades.
În tradiţiile vechi, plopul era utilizat în ritualuri magice, însoţind omul prin călătoriile astrale spre cealaltă lume. De aceea, anticii confecţionau scuturi din lemn de plop, deoarece îl considerau un bun protector împotriva rănilor mortale. Magicienii utilizau mugurii de plop în ritualuri pentru dobândirea succesului în viaţă şi în lupte, pentru protecţia contra farmecelor. Mugurii s-ar găsi sub semnul lui Zeus, cel mai slăvit dintre zei, având virtutea de a conferi oamenilor vitejie, putere şi spirit de învingător.
În Irlanda, mugurii erau consideraţi ca simbol al vieţii veşnice şi se foloseau în ritualurile funerare, pentru a arăta că moartea nu era sfârşitul vieţii.
În prezent, plopul este răspândit pe toate continentele globului. În România ocupă un areal foarte vast, de la câmpie, pe dealuri şi coline joase, până în zonele submontane, la altitudini de 1.800 metri. Este frecvent întâlnit în păduri, poieni umede, zăvoaie, depresiuni, luncile râurilor şi Delta Dunării.
Îl găsim şi în parcuri sau în lungul şoselelor şi a liniilor de căi ferate, ca element decorativ, fiind preferat plopul piramidal (varietatea italică), cu coroana columnară. Este important de ştiut că plopul poate trăi până la 200 de ani. Din experienţa populară se spune că nu este indicat să ne adăpostim sub plop în timpul furtunii, deoarece plopul ar fi primul trăsnit.
Muguri vegetativi utilizaţi în scopuri medicinale
Plopul este un pom impunător, înalt de 25-35 metri, cu diametrul trunchiului de până la 2 metri. Coroana este largă şi rară, cu ramuri răsfirate, acoperite cu o scoarţă cenuşie, brăzdată longitudinal. Frunzele sunt rombic-ovate sau triunghiulare, lucioase pe ambele feţe. Florile au formă de mâţişori roşcaţi (cele mascule) sau verzi (cele femele).
În scopuri medicinale se folosesc muguri vegetativi, recoltaţi în lunile martie-aprilie, când încep să se umfle, înainte de creşterea frunzelor. Continuare …
Read Full Post | Make a Comment ( Comentarii închise la Mugurii de plop cei binefăcători )
FARMACIA VERDE 