Salvia, floarea Maicii Domnului
Articol publicat in ziarul Lumina din 05.08.2007.
De mii de ani, cea mai mare atenţie a persoanelor preocupate de sănătatea celor din jur a fost îndreptată spre planta Salvia officinalis, considerată „iarbă sfântă“ la greci, şi „simbolul sănătăţii“, la orientali. Pentru romani devenise un panaceu universal, care vindeca toate bolile umane sau planta celor 1.000 de virtuţi terapeutice. De altfel, denumirea speciei derivă de la cuvântul latin „salvare“ – a salva, a vindeca, având multiple întrebuinţări terapeutice.
Un vechi dicton păstrat din Roma Antică formula categoric: „Cum să moară omul dacă are salvie în grădină?“ Într-o carte foarte veche se arăta că proprietăţile vindecătoare ale acestei plante se datoresc Fecioarei Maria, care fugea cu pruncul Iisus în braţe fiind urmărită de soldaţii regelui Irod. Când Maria a solicitat florile de pe câmp să o ascundă, prima plantă care i-a sărit în ajutor a fost salvia, care a adăpostit-o printre bogăţia de frunze şi a scăpat-o de urmăritori. Atunci Maica Domnului a spus: „De azi înainte şi până în eternitate, tu vei fi floarea preferată a oamenilor. Îţi dau puterea să vindeci pe om de toate bolile şi să-i salvezi de la moarte aşa cum ai făcut tu pentru mine“. De atunci salvia înfloreşte în fiecare an pentru salvarea şi ajutorarea oamenilor, fiind ocrotită de mâinile Sfintei Fecioare.
Medicii greci şi romani atribuiau salviei proprietăţi multiple: diuretice, întăritoare, hemostatice şi antibronşitice. Salvia a pătruns de timpuriu în Europa prin intermediul călugărilor benedictini, mai ales din mânăstirea St. Gallen. Walafried Strabo, stareţul mânăstirii Reichen a lăudat salvia în poemul său „Hortulus“.
În Evul Mediu, salvia a avut un rol deosebit atât în medicină, cât şi în arta culinară, ceea ce a permis preotului Konrad von Megenberg să o considere drept „hrana zeilor“.
Acest semiarbust peren, cu înălţime până la un metru, originar din regiunea mediteraneană, a ocupat suprafeţe tot mai mari în Grecia, Spania, Italia, Turcia şi, treptat, în Germania, Franţa, Anglia şi coasta Dalmaţiei.
În România, salvia găseşte condiţii bune de cultură, îndeosebi în judeţele din sudul ţării, mai ales pe terenuri pietroase şi calcaroase, expuse la soare, unde îşi menţine foarte bine coloritul frunzelor şi parfumul. Frunzele argintii sau alb-cenuşii, păroase, se recoltează la începutul înfloririi şi apoi de încă 2-3 ori în decursul verii şi toamnei, pe timp însorit. Se usucă în poduri, şoproane şi în camere bine aerisite, în locuri umbrite pentru a nu pierde din uleiul eteric, uşor volatilizabil.
Multiple proprietăţi bioactive
Puţine plante medicinale sintetizează în frunze o diversitate atât de mare de compuşi organici, cu însuşiri bioactive aşa cum se constată la savie.
În primul rând mirosul plăcut, aromatic, specific odorant, camforaceu, lemnos şi ierbaceu precum şi gustul condimentat, puţin amărui, derivă dintr-un ulei eteric complex (0,4 % în frunze proaspete şi 1-2,5% în frunze uscate). Continuare …
Read Full Post | Make a Comment ( Comentarii închise la Salvia, floarea Maicii Domnului )Salvia şi pelinul, plante care ajută memoria
Articol publicat in ziarul Evenimentul din 15.12.2005.
Fitoterapeuţii consideră că plantele ne pot ajuta în activitatea cerebrală, pentru a elimina cît mai mult stînjenitoarele pierderi de memorie. Plantele nu ne menţin doar un trup sănătos, ci şi o minte sănătoasă, avînd o acţiune binefăcătoare asupra memoriei. Remediu pentru întărirea memoriei şi limpezirea ideilor Salvia (Salvia officinalis) este o plantă aromată folosită, în mod curent, la prepararea diverselor mîncăruri. Prea puţin însă se ştie faptul că această plantă a avut întotdeauna un rol important în medicină. În China, salvia era considerată o plantă sacră, avînd efecte benefice asupra creierului, a nervilor, a ochilor şi a glandelor. În Evul Mediu, salvia era numită „ochi limpezi”, datorită efectului său binefăcător asupra ochilor. După cum ne-a spus dl prof.univ.dr. Constantin Milică, doctor în fiziologie vegetală şi specialist în fitoterapie, coordonator al Centrului Aroma Iaşi, în textele de farmaceutică, salvia este clasificată ca antiseptic natural: „Această plantă conţine un ulei volatil, răşină, tanin şi un principiu amar. Uleiul este compus, printre altele, din camfor, salvenă, cineol şi pinenă. Frunzele proaspete furnizează cantităţi apreciabile de vitamina A şi C. Amintim că vitamina A este, în general, considerată „vitamina ochilor”. S-a mai observat că salvia acţionează asupra cortexului cerebral, mărind capacitatea de concentrare, ceea ce este binefăcător în cazul oboselii mentale. Salvia a fost descoperită ca fiind foarte bună pentru întărirea memoriei şi limpezirea ideilor, în cazurile de oboseală. S‑a constatat, de asemenea, că salvia facilitează relaxarea, în cazurile de hipersensibilitate generalizată şi de iritaţie cerebro‑spinală”. Ceaiul de salvie, spune dl Milică, dacă este consumat în mod regulat, fortifică organismul, previne atacurile de apoplexie şi are un efect favorabil asupra înlăturării paraliziilor. Salvia este singura plantă care, pe lîngă levănţică, este utilizată în combaterea transpiraţiei nocturne: „Pe lîngă avantajele oferite în dezvoltarea mentală, ceaiul de salvie are efect curativ în caz de spasme, afecţiuni ale măduvei spinării, dereglări glandulare şi tremurul membrelor. Are un efect benefic şi asupra ficatului, înlăturînd balonările şi indispoziţiile legate de dereglările funcţionării ficatului. Mai are acţiune depurativă, elimină mucozităţile prea abundente din aparatul respirator şi stomac, stimulează pofta de mîncare şi combate tulburările intestinale şi diareea. Extern, sub formă de comprese, ceaiul concentrat sau oţetul de salvie sînt foarte bune în tratarea amigdalitelor şi bolilor de gît, iar sub formă de gargarisme în cazul abceselor dentare, inflamaţiilor faringelui şi cavităţii bucale”. Pe lîngă folosirea cu rezultate bune a salviei ca plantă medicinală, ea este frecvent utilizată ca plantă aromatică (mirodenie). Se întrebuinţează, în porţii foarte mici, asemănător cimbrului, la mîncăruri grase, cum ar fi friptura de porc, de gîscă sau de curcan. Ceaiul de salvie se prepară dintr-o linguriţă de plantă uscată la 250 ml de apă clocotită, în care se lasă să stea cîteva minute. Pentru oţetul de salvie, se umple o sticlă pînă la gît (fără a o îndesa) cu flori de salvie de cîmp, peste care se toarnă deasupra oţet natural, în aşa fel încît să acopere florile şi se lasă sticla să stea 14 zile la soare sau la căldură. Pelinul, un foarte bun tonic cerebral Pelinul comun sau pelinariţa (Artemisia vulgaris) se deosebeşte de ruda sa mai cunoscută, pelinul amar (Artemisia absinthium), prin culoarea şi forma frunzelor, care sînt verzi pe deasupra, albicioase în partea inferioară şi foarte incizate. În scop terapeutic se folosesc doar părţile aeriene ale plantei: „Fitoterapeuţii moderni clasifică pelinul comun ca tonic, nervin, stimulent, diaforetic şi emenagog. Există numeroşi specialişti în medicină care afirmă că legătura dintre creier şi măduva spinării este atît de strînsă, încît plantele care influenţează coloana vertebrală au mari şanse să acţioneze asupra unei regiuni de pe creier. Pelinul, de exemplu, stimulează măduva spinării şi acţionează în congestia cerebrală. Deseori, somnambulismul este combătut cu pelin. Acesta este un excelent tonic cerebral”. Pe lîngă avantajele sale, de tonic cerebral, ceaiul de pelin este recomandat şi la nivel digestiv, avînd proprietatea de a reda pofta de mîncare: „Datorită uleiurilor volatile pe care le conţine, pelinul măreşte secreţiile gastrice şi favorizează producerea sucului gastric, redînd pofta de mîncare şi normalizînd scaunul. Fitoterapia recomandă utilizarea plantei sub formă de infuzie, cîte o ceaşcă înaintea meselor principale sau sub formă de pulbere, cîte 2-5 g/zi, ca stomahic amar în anorexiile convalescenţilor şi în dispepsii cu constipaţii”. Pelinul nu este recomandat gravidelor şi bolnavilor cu afecţiuni nervoase sau cu afecţiuni acute intestinale.
Read Full Post | Make a Comment ( Comentarii închise la Salvia şi pelinul, plante care ajută memoria )
FARMACIA VERDE 