Salvia, floarea Maicii Domnului

Posted on 10 Mai 2008. Filed under: Proprietati medicinale ale plantelor, fructelor si legumelor | Etichete:, , , , , , , , |

Articol publicat in ziarul Lumina din 05.08.2007.

De mii de ani, cea mai mare atenţie a persoanelor preocupate de sănătatea celor din jur a fost îndreptată spre planta Salvia officinalis, considerată „iarbă sfântă“ la greci, şi „simbolul sănătăţii“, la orientali. Pentru romani devenise un panaceu universal, care vindeca toate bolile umane sau planta celor 1.000 de virtuţi terapeutice. De altfel, denumirea speciei derivă de la cuvântul latin „salvare“ – a salva, a vindeca, având multiple întrebuinţări terapeutice.

Un vechi dicton păstrat din Roma Antică formula categoric: „Cum să moară omul dacă are salvie în grădină?“ Într-o carte foarte veche se arăta că proprietăţile vindecătoare ale acestei plante se datoresc Fecioarei Maria, care fugea cu pruncul Iisus în braţe fiind urmărită de soldaţii regelui Irod. Când Maria a solicitat florile de pe câmp să o ascundă, prima plantă care i-a sărit în ajutor a fost salvia, care a adăpostit-o printre bogăţia de frunze şi a scăpat-o de urmăritori. Atunci Maica Domnului a spus: „De azi înainte şi până în eternitate, tu vei fi floarea preferată a oamenilor. Îţi dau puterea să vindeci pe om de toate bolile şi să-i salvezi de la moarte aşa cum ai făcut tu pentru mine“. De atunci salvia înfloreşte în fiecare an pentru salvarea şi ajutorarea oamenilor, fiind ocrotită de mâinile Sfintei Fecioare.

Medicii greci şi romani atribuiau salviei proprietăţi multiple: diuretice, întăritoare, hemostatice şi antibronşitice. Salvia a pătruns de timpuriu în Europa prin intermediul călugărilor benedictini, mai ales din mânăstirea St. Gallen. Walafried Strabo, stareţul mânăstirii Reichen a lăudat salvia în poemul său „Hortulus“.

În Evul Mediu, salvia a avut un rol deosebit atât în medicină, cât şi în arta culinară, ceea ce a permis preotului Konrad von Megenberg să o considere drept „hrana zeilor“.

Acest semiarbust peren, cu înălţime până la un metru, originar din regiunea mediteraneană, a ocupat suprafeţe tot mai mari în Grecia, Spania, Italia, Turcia şi, treptat, în Germania, Franţa, Anglia şi coasta Dalmaţiei.

În România, salvia găseşte condiţii bune de cultură, îndeosebi în judeţele din sudul ţării, mai ales pe terenuri pietroase şi calcaroase, expuse la soare, unde îşi menţine foarte bine coloritul frunzelor şi parfumul. Frunzele argintii sau alb-cenuşii, păroase, se recoltează la începutul înfloririi şi apoi de încă 2-3 ori în decursul verii şi toamnei, pe timp însorit. Se usucă în poduri, şoproane şi în camere bine aerisite, în locuri umbrite pentru a nu pierde din uleiul eteric, uşor volatilizabil.

Multiple proprietăţi bioactive

Puţine plante medicinale sintetizează în frunze o diversitate atât de mare de compuşi organici, cu însuşiri bioactive aşa cum se constată la savie.

În primul rând mirosul plăcut, aromatic, specific odorant, camforaceu, lemnos şi ierbaceu precum şi gustul condimentat, puţin amărui, derivă dintr-un ulei eteric complex (0,4 % în frunze proaspete şi 1-2,5% în frunze uscate). Continuare …

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...

%d blogeri au apreciat asta: