Rozmarinul, tonic garantat pentru copii anemici şi bătrâni obosiţi

Posted on 27 Ianuarie 2009. Filed under: Proprietati medicinale ale plantelor, fructelor si legumelor | Etichete:, , , |

Datorită proprietăţilor de stimulare a corticosuprarenalelor, rozmarinul a fost considerat întotdeauna un elixir al tinereţii, care fortifică organismele anemice, debilitate prin boală sau aflate în convalescenţă. Planta acţionează în combaterea proceselor de îmbătrânire, astfel că persoanele consumatoare de rozmarin manifestă o vitalizare a activităţii tuturor organelor, un plus de energie şi de optimism.

Prima utilizare în medicină a rozmarinului datează din jurul anului 100 î.Hr., când se prepara un ulei, „Oleum coctum“, eficient împotriva tetanusului şi paraliziei. Multe secole a existat practica arderii crenguţelor de rozmarin pentru purificarea aerului în spitalele europene, cu deosebire în Franţa. Acest procedeu s-a păstrat până în secolul XX, dar s-a abandonat tocmai în momentul în care ştiinţa modernă a demonstrat că uleiul de rozmarin are proprietăţi antiseptice, deosebit de eficiente.

A intrat în legendă cazul bătrânei regine a Ungariei, Isabella, în vârstă de 70 de ani, care suferea de paralizie şi dureri acute de reumatism şi poliartroze. Într-o noapte, i-a apărut în vis un înger care i-a dăruit o crenguţă de rozmarin cu care să se facă sănătoasă. Prin macerare în alcool împreună cu alte specii aromatice, regina a obţinut o tinctură cu care s-a masat câteva săptămâni la rând. Efectele au fost miraculoase, bătrâna regină s-a vindecat, şi-a recăpătat prospeţimea şi luminozitatea figurii, a început să întinerească, astfel că, în scurt timp, s-a recăsătorit cu regele Poloniei. Mult timp, „apa reginei Ungariei“ a fost utilizată în toată Europa, fiindu-i recunoscute efectele magice în tratarea reumatismelor.

Rozmarinul, plantă iubitoare de lumină şi căldură

Originea speciei este în jurul Mediteranei, fiind cultivat, pe scară largă, în preajma litoralului. De altfel, denumirea ştiinţifică provine din două cuvinte latine: „ros“ şi „marinus“, care înseamnă „roua mării“.

Principalele ţări cultivatoare sunt: Spania, Franţa, Italia, Tunisia, Maroc, fosta Iugoslavie şi, mai recent, S.U.A. şi China. În stare spontană se cultivă pe terenuri însorite, pietroase, pe ziduri vechi, ferite de curenţi reci şi ierni aspre. Citeste tot articolul

Make a Comment

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...

%d blogeri au apreciat asta: