Ciuboţica cucului, un expectorant natural

Posted on 1 aprilie 2008. Filed under: Proprietati medicinale ale plantelor, fructelor si legumelor | Etichete:, , , , , |

Articol publicat in ziarul Evenimentul din 25.05.2006.

Prin luna mai, crîngurile şi poienile din regiunile deluroase se împestriţează cu flori galbene de ciuboţica cucului (Primula officinalis), răspîndind o mireasmă plăcută, asemănătoare mierii de albine. După cum ne-a spus dl prof.univ.dr. Constantin Milică, doctor în fiziologie vegetală, specialist în fitoterapie, de la această plantă, în scopuri terapeutice, se folosesc florile şi rădăcinile: „Compoziţia lor chimică este asemănătoare, cu deosebirea că florile sînt ceva mai slabe în conţinutul de saponozide decît rădăcinile. Atît florile, cît şi rădăcinile au proprietatea de a fluidifica secreţiile bronhice şi de a uşura eliminarea lor, recomandîndu-se în caz de bronşite şi pneumonii”

Ceaiul din flori se prepară sub formă de infuzie, iar ceaiul din rădăcină se pregăteşte sub formă de decoct. Decoctul se obţine prin fierberea a 4 g de rădăcină, uscată şi mărunţită, la o cană cu apă, la care se adaugă 1 g bicarbonat de sodiu. Pentru a uşura expectoraţia şi calma tusea, se iau 3-4 linguri de ceai pe zi.

Florile de ciuboţica cucului intră în compoziţia ceaiurilor pectorale, iar rădăcinile se regăsesc în compoziţia ceaiurilor antibronşitice. Aceste ceaiuri se găsesc la Plafar.

Ceaiul din flori de ciuboţica cucului se mai foloseşte în tulburări gastro-intestinale, afecţiuni renale şi vezicale. Are proprietăţi antispastice, sedative şi sudorifice. O fiertură din rădăcini, amestecată cu miere, dă un ceai pentru rinichi care ajuta la eliminarea nisipului şi a calculilor.

Frunzele acestei plante conţin cantităţi apreciabile de vitamina C. Ele se pot consuma sub formă de sirop sau de pulbere. Extern, sub formă de cataplasme calde aplicate pe locurile dureroase, au acţiune calmantă, cicatrizantă şi hemostatică.

Contra arteritei şi reumatismului

Prin efectul ei depurativ, de curăţire a sîngelui şi a corpului de toxine, ciuboţica cucului elimină din organism toate substanţele toxice care duc la artrită, gută şi boli reumatice. După cum ne-a spus dl prof. Milică, cei predispuşi spre boli ale articulaţiilor, artrită sau reumatism, este bine să bea, zilnic, o perioadă mai lungă de timp, 1-2 ceşti de ceai de ciuboţica cucului. Durerile puternice se vor atenua şi, cu timpul, vor dispărea complet. Dl Milică ne-a oferit şi reţeta unui ceai depurativ de primăvară: 50 g ciuboţica cucului, 5 g mlădiţe de soc (muguri şi ramuri tinere, care tocmai răsar primăvara), 15 g frunze de urzici şi 15 g rădăcini de păpădie. Se foloseşte 1 linguriţă din acest amestec la o cană cu apă clocotită, se opăreşte şi se lasă să stea 3 minute. Se beau, în timpul zilei, cîte 2 ceşti, înghiţitură cu înghiţitură. Ceaiul se îndulceşte, eventual, cu puţină miere.

Vin pentru inimă

Oamenii de la ţară culeg, în fiecare primăvară, flori de ciuboţica cucului, ştiind de influenţa lor linşititoare asupra inimii şi a nervilor. De fapt, aşa cum ne-a spus dl prof. Milică, ceaiul de ciuboţica cucului este şi un mijloc excelent de întărire a nervilor şi de tonifiere a inimii, calmînd migrena şi durerile de cap pe bază nervoasă, avînd un efect ieşit din comun asupra inflamaţiei miocardului şi a tendinţei spre apoplexie.

Performanţe foarte bune în afecţiunile inimii realizează vinul de ciuboţica cucului, pe care ni‑l putem prepara singuri. Se umple o sticlă de 2 l cu flori proaspete de ciuboţica cucului, fără a se îndesa, iar deasupra se toarnă vin alb natural. Florile trebuie să fie acoperite. Sticla se lasă, astupată uşor cu un dop de plută, să stea 14 zile în soare. În afecţiunile cardiace se ia, din cînd în cînd, cîte o înghiţitură de vin. Cardiacii pot să bea pînă la 3-4 linguri pline, zilnic.

Ceai contra insomniei şi tulburărilor nervoase

Se amestecă 50 g de ciuboţica cucului, 25 g flori de levănţică, 10 g sunătoare, 15 g conuri de hamei, 5 g rădăcini de odolean. Se opăreşte o linguriţă (cu vîrf) din acest amestec la o cană cu apă şi se lasă să stea 3 minute. Ceaiul se bea foarte cald, cu înghiţituri mici, înainte de culcare. Se poate adăuga şi puţină miere, după gust. Acest ceai ar trebui preferat în locul oricărui somnifer chimic. Somniferele chimice afectează sistemul nervos, în timp ce ceaiul înlatură toate tulburările nervoase.

Reclame
Citește articolul întreg | Make a Comment ( Comentarii închise la Ciuboţica cucului, un expectorant natural )

Leacuri din busuioc

Posted on 26 martie 2008. Filed under: Proprietati medicinale ale plantelor, fructelor si legumelor | Etichete:, , , , , , , , |

Articol publicat in ziarul Evenimentul din 13.08.2005.

Originar din India şi preţuit de mai toate popoarele europene, busuiocul (Ocimum basilicum) este o plantă „de suflet”, care, pe lîngă faptul că aduce noroc, aduce şi sănătate. Busuiocul este bun „pentru cei mîhniţi şi pentru cei cu inima grea”, fiind un foarte bun calmant, tonifiant şi reconfortant al nervilor. Are acţiune antibiotică, antimicrobiană, antitusivă şi expectorantă. Acţionează ca diuretic, carminativ, antiseptic, antiinflamator gastric, intestinal şi renal. Este antifungic şi febrifug.

• Infuzie din 1 lingură busuioc, uscat şi mărunţit, la 200 ml apă clocotită; se acoperă vasul şi se lasă să infuzeze 10 minute, se strecoară şi se beau 2 ceaiuri călduţe pe zi, prin înghiţituri rare, după mesele principale, obligatoriu un ceai seara, la culcare. Are efecte în disfuncţii stomacale, gastrite, insomnii, iritabilitate, nervozitate, migrene, angină pectorală, în colite de fermentaţie, diaree, colici intestinali şi balonări. Combate greaţa şi senzaţia de vomă. Stimulează pofta de mîncare, combate astenia şi scade febra. Ceaiul de busuioc este un foarte bun energizant. Ajută la combaterea bronşitei, gripei, durerilor articulare, insuficienţei circulatorii, a reumatismului şi la desfundarea mucoasei nazale.

• Decoct concentrat dintr-un pumn de plantă uscată şi mărunţită la 250 ml apă rece; se fierbe 2 minute, se infuzează încă 5 minute, se strecoară şi se beau 2 ceaiuri pe zi, ca stimulent al secreţiei glandelor mamare la femeile care alăptează. Se mai poate folosi ca apă de gură sau pentru gargarisme contra leziunilor buco-erozive, afte, faringite, angine şi toxidermie buloasă post-medicamentoasă.

• Decoct din seminţe de busuioc, o lingură la 500 ml apă rece; se fierbe 5 minute, se infuzează 10 minute, se strecoară şi se bea toată cantitatea în cursul zilei. Fiind un mucilagiu emolient, se utilizează pentru a combate unele boli reno-genitale (nefrite, blenoragie, leucoree, catare urinare).

• Sirop de busuioc, din 75 g părţi aeriene la 1 litru de apă. Are aromă suavă şi a fost recomandat încă din antichitate, de către Plinius cel Bătrîn, pentru efectele favorabile asupra tubului digestiv, fiind un bun dezinfectant la nivelul intestinelor.

• Sucul din busuioc proaspăt se picură în urechi pentru a combate congestionarea internă sau se aplică pe leziunile verucoase (negi, papiloame), repetînd tratamentul pînă la dispariţia lor.

• Macerat la rece obţinut prin ţinerea a 4?8 linguriţe de busuioc în apă, vreme de 8 ore, urmată de filtrare. Se bea acest preparat pe stomacul gol, de preferinţă dimineaţa. Acest remediu este considerat un adevărat elixir al tinereţii, recomandat în cazurile de îmbătrînire prematură, în tulburări de menopauză, andropauză, sterilitate masculină şi feminină, frigiditate. Încă nu este cunoscut efectul busuiocului asupra glandelor endocrine, dar este cert că, atît la femei, cît şi la bărbaţi, este un regenerator rapid, oprind procesele de uzură din organism.

• Esenţă de busuioc, luată cîte 5-6 picături adăugate în lapte, ceai sau puse pe o bucată de zahăr cubic, avînd rol contra spasmelor gastrice, dureri de cap de origine atonă digestivă şi contra nevrozelor atonice.

• Alifie de busuioc, din 20 g plantă uscată şi măcinată fin, amestecată cu 30 de g ceară albă, 30 g seu de oaie, 30 g terebentină, 60 g colofoniu şi 90 g untură de porc. Se pun la foc slab pînă se topesc şi se amestecă pînă la răcirea unguentului, după care se toarnă în cutii de plastic. Se foloseşte la tratarea rănilor cu puroi, buzelor crăpate, călcîie crăpate, sfîrcul sînilor crăpat, scabie, ulceraţii infectate şi cheratodermii palmo-plantare (îngroşarea pielii pe palme şi tălpi).

• Cataplasmele din frunze proaspete, zdrobite, aplicate pe răni deschise, ulceraţii cronice, leziuni infectate, favorizînd vindecarea lor. Cu frunze proaspete se mai pot freca locurile înţepate de insecte (albine, viespi, ţînţari), reducînd mîncărimea pielii şi prevenind infecţiile provocate prin scărpinat. Se aplică pe frunte, în cazul durerilor de cap.

Citește articolul întreg | Make a Comment ( Comentarii închise la Leacuri din busuioc )

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...