Fitoterapia adenomului şi a cancerului de prostată

Posted on 13 Aprilie 2008. Filed under: Proprietati medicinale ale plantelor, fructelor si legumelor | Etichete:, , , |

Articol publicat in ziarul Evenimentul din 27.02.2008.

Bărbaţii cu vîrste care depăşesc 60-65 de ani vizitează tot mai des cabinetele medicale, acuzînd suferinţe acute sau cronice legate de afecţiunile prostatei. Pentru că nu toţi dintre cei interesaţi de aceste afecţiuni glandulare cunosc unele detalii necesare de anatomie şi de funcţionare a organelor implicate, dar şi de tratamentul natural util în astfel de afecţiuni, dl prof.univ.dr. Constantin Milică, specialist în fitoterapie, coordonator al Centrului Aroma Iaşi, ne-a oferit cîteva precizări absolut necesare în înţelegerea problemei.

Prostata este o glandă sexuală, anexă a aparatului genital masculin, situată într-un ţesut musculo-conjunctiv sub vezica urinară, pe primii centimetri ai uretrei. Prin partea sa centrală trece uretra, în care se secretă circa 25-30 la sută din lichidul seminal, de obicei în timpul actului sexual.

Prostatita este o infecţie genito-urinară, care se caracterizează prin inflamarea treptată a prostatei. Forma acută a bolii este o inflamaţie microbiană produsă în urma unor infecţii cu gonococi, stafilococi, streptococi, enterococi şi colibacili şi se manifestă prin edeme şi infiltraţii glandulare însoţite adesea de colectări purulente. Apar uneori accese de febră, frisoane, urinare greoaie, cu micţiuni dese şi nedureroase.

Forma cronică apare frecvent la persoanele care depăşesc vîrsta de 50-60 de ani, din cauza unor tulburări de echilibru hormonal, ajungînd la o frecvenţă de aproximativ 40 la sută din numărul bărbaţilor de peste 50 de ani. Bolnavul prezintă dureri perianale şi tulburări genitale, erecţie dureroasă cu cantitate redusă a lichidului de ejaculare, lipsa apetitului sexual, ajungînd pînă la impotenţă. Prin hipertrofierea prostatei se ajunge la îngustarea treptată a uretrei, vidarea incompletă a vezicii urinare, micţiuni foarte frecvente (peste 3-4 ori pe noapte), uneori cu usturimi pe canal. Agravarea începe din momentul urinării cu sînge şi la blocarea curgerii urinei.

Adenomul, frecvent la bărbaţii în vîrstă de peste 60 de ani

Adenomul de prostată este o formă evolutivă a prostatei netratată la timp. Boala constă dintr-o tumoră benignă, deci necanceroasă, care apare în jurul vîrstei de 60 de ani, cînd 70 la sută dintre bărbaţi constată prezenţa simptomelor caracteristice.

Ca urmare a presiunii asupra vezicii urinare şi a uretrei, apar dificultăţi mari de urinare. În jurul vîrstei de 80 de ani, 90 la sută dintre bărbaţi au adenom de prostată, cu grade diferite de inflamare. Bolnavii se obişnuiesc cu suferinţa, dar fenomenele se accentuează treptat, în funcţie de ritmul creşterii adenomului.

Cu cît rămîne mai multă urină în vezică, neeliminată la timp, cu atît creşte pericolul unei agravări a bolii din cauza înmulţirii bacteriilor, a unor infecţii urinare şi a formării de calculi renali şi vezicali. În această fază, pot să apară crize acute de insuficienţă renală şi chiar blocaj renal, care afectează rinichii. Starea generală se agravează rapid, bolnavul slăbeşte, devine palid, astenic şi nervos. Creşte tensiunea arterială şi se ajunge la insuficienţă renală cronică şi la unele complicaţii grave. În unele cazuri, adenomul de prostată poate degenera în cancer de prostată, de vezică sau de rinichi.

De menţionat că, în ţările islamice, incidenţa afecţiunilor de prostată este foarte redusă. Conform credinţei lor, este interzis bărbaţilor să urineze din poziţia „în picioare” în faţa lui Allah, care este prezent peste tot. În poziţie „aplecat”, are loc golirea aproape totală a vezicii urinare, precum şi destinderea căilor renale şi a prostatei, ceea ce ar putea explica raritatea cazurilor de suferinţe prostatice.

Fitoterapia afecţiunilor prostatice

Contra bolilor de prostată există un adevărat arsenal de metode naturale şi reţete din plante medicinale, reţete elaborate în urma numeroaselor experienţe seculare ale multor popoare. Aceste reţete au pus în evidenţă unele proprietăţi terapeutice benefice (antiinflamatoare, antitumorale, antiseptice, anticongestive, diuretice şi antispastice), care asigură relaxarea musculaturii prostatei şi distrugerea agenţilor patogeni implicaţi.

În tratamentul intern sînt recomandate ceaiuri simple sau în amestecuri, tincturi şi uleiuri eterice din plante aromatice. Efectele cele mai bune se obţin cu decoctul (fiertură) din ghimpe (holeră), preparat dintr-o linguriţă de plantă uscată şi mărunţită la 250 ml apă; se fierbe 10 minute la foc domol, se lasă să infuzeze 15 minute în vas acoperit, se strecoară şi se beau două ceaiuri calde pe zi (dimineaţa şi seara pe stomacul gol, cu 30 minute înainte de mese). Tratamentul durează 6 luni şi se continuă încă 12 luni, luînd numai o cană pe zi (dimineaţa), în funcţie de stadiul bolii şi de reacţia organismului. Efectele tratamentului sînt decongestive, diuretice, dezinfectante şi cicatrizante şi se resimt după 3-4 săptămîni, cu reducerea micţiunilor nocturne, dispariţia usturimilor şi a durerilor pe uretră, în zona vezicii urinare sau a şezutului. Treptat, prostata se descongestionează şi îşi reia elasticitatea şi volumul normal, evitînd astfel intervenţiile chirurgicale.

O altă plantă foarte utilă în fitoterapia bolilor prostatei este pufuliţa cu flori mici: infuzie dintr-o lingură de plantă uscată la 250 ml apă clocotită; se beau 3-4 ceaiuri calde/zi, înainte de mese, avînd efecte în normalizarea urinării şi evitarea usturimilor sau durerilor pe uretră, datorită proprietăţilor diuretice, depurative, antiinflamatoare şi dezinfectante.

Folositoare bolnavilor de prostată sînt şi infuzia din urzică moartă albă (1 linguriţă flori la 250 ml apă; se beau 2 ceaiuri îndulcite pe zi, înainte de mesele principale, într-un tratament de lungă durată, cu efecte diuretice), infuzia din muguri de pin (20-30 g la un litru apă, se beau 3 căni/zi, timp de două săptămîni, cu efect de reducere a inflamaţiei glandei prostatice, decoctul din castane sălbatice (2-3 castane zdrobite şi fierte în 1 litru apă; se bea cîte o cană de ceai înainte de fiecare masă, timp de 3 săptămîni, urmate de o pauză de 10 zile).

Alte tratamente se fac cu infuzie din frunze de păr (100 g la 1 litru apă), de zmeur, de osul iepurelui, din flori de coada şoricelului, decoct din frunze de strugurii ursului sau decoct din seminţe decorticate şi neprăjite de dovleac (2-3 căni/zi).

Amestecuri din plante

În decursul timpului au fost elaborate numeroase reţete complexe în care sînt incluse atît plantele menţionate mai sus, cît şi multe alte specii. Cel mai des folosit este amestecul din: rădăcini de tătăneasă (20 g), flori de gălbenele (20 g), flori de muşeţel (20 g), busuioc (20 g), ghimpe (20 g), flori de urzică albă (10 g), muguri de pin (10 g), din care se prepară un decoct cu 1 lingură de amestec la 300 ml apă; se fierbe 4-5 minute la foc mic şi se bea în cursul zilei, avînd efecte antiseptice, antiinflamatoare, anticongestive, diuretice şi antitumorale.

În alte amestecuri mai intră: cimbrişor, merişor, coada şoricelului, coada calului, valeriană, roiniţă, sulfină, fenicul, salvie, nalbă, ienupăr (fructe), fasole (teci), cînepa codrului, trei fraţi pătaţi, pătrunjel (seminţe).

În lume este mult utilizată planta africană Serenoa repens, din extractul căreia se fabrică produsul german Prostamol Uno.

Tincturi, extracte şi uleiuri medicinale

Tincturile cele mai eficiente contra afecţiunilor prostatei se prepară din castane salbatice (20 g seminţe zdrobite macerate timp de 10 zile în 100 ml alcool 70°, din care se iau cîte două linguriţe tinctură pe zi, cu efecte în stările congestive ale prostatei), ceapă (2 linguriţe tinctură pe zi, timp de 10 zile pe lună, pe durata de 6 luni anual). Dintre amestecurile de plante pentru tincturi se remarcă cel din frunze de tuia şi mesteacăn, ghimpe, urzică albă şi rostopască, în părţi egale, tinctură 10 la sută, cîte 20-40 picături de 2-3 ori/zi, între mesele principale, timp de 1-2 săptămîni pe lună.

Dimineaţa, se poate lua un macerat apos din boabe de grîu, iar seara, înainte de culcare, se ia o lingură de ulei din seminţe de dovleac sau o jumătate de cană cu seminţe de dovleac.

Uleiurile eterice din plante aromatice constituie o altă direcţie de tratament: amestec din uleiuri eterice de pin, ienupăr, chimion şi fenicul, în părţi egale, cîte 5-10 picături/zi, în puţină apă caldă şi îndulcită sau într-o linguriţă cu miere sau dulceaţă, luate cu 20-30 minute înainte de mesele principale, timp de două săptămîni, avînd puternice efecte antiseptice, diuretice şi antispastice.

Anunțuri

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...

%d blogeri au apreciat asta: