Remedii utile in ameliorarea hemoroizilor si fisurilor anale

Posted on 21 Martie 2008. Filed under: Proprietati medicinale ale plantelor, fructelor si legumelor | Etichete:, , , , |

Articol publicat in ziarul Evenimentul din 09.10.2003.

Tratamentele fitoterapeutice sint foarte utile in ameliorarea si, in unele cazuri mai usoare, chiar in vindecarea hemoroizilor si fisurilor anale.
Dupa cum ne-a spus dl prof. univ. dr. Constantin Milica, specialist in fitoterapie, coordonatorul Centrului Aroma Iasi, plantele medicinale pot fi utilizate cu mult succes in astfel de cazuri: „Tratamentul adjuvant, cu plante medicinale, al hemoroizilor se recomanda a fi mixt: intern, cu plante care urmaresc normalizarea defecatiei, calmarea durerilor, precum si cu proprietati hemostatice si antiseptice, combinat cu tratament extern, de asemenea cu proprietati antiseptice si cicatrizante, sub forma de bai de sezut, cataplasme si unguente”.

In tratamentul intern, este indicat consumul unor infuzii de coada soricelului, coada calului, marar, cicoare, urzica vie si anghinare, decocturi din radacini de tataneasa, cerentel, pir, papadie, rizomi de revent, frunze uscate de alun, vita de vie, coaja de crusin, tincturi din coji brune de castane salbatice (10 picaturi/zi in ceai de coada soricelului, intr-o cura de 20 de zile), radacini de urzica vie (o lingurita tinctura/zi in ceai de coada calului baut inainte de culcare). Foarte eficient este uleiul brut extras din fructe uscate de ienupar (prima zi 4 picaturi, ziua a doua 5 picaturi si crestere pina la ziua a 15-a, cind se vor administra 18 picaturi; urmeaza o descrestere pina in ziua 29, cind se ajunge la 4 picaturi). Un alt remediu este griul fiert in apa pina ce plesnesc boabele, apoi fiert in lapte citeva minute. Se consuma o cana pe zi (cite jumatate la prinz si seara), facind o cura de 6 saptamini.

In cazul hemoroizilor, tratamentele externe sint absolut necesare. Dl prof. Milica recomanda bai de sezut cu fierturi din frunze de nuc, coada calului, tataneasa, traista ciobanului, nalba, scoarta de stejar sau de salcie, muguri zdrobiti de plop negru, decoct din usturoi (10 capatini necuratate si zdrobite la 500 ml apa; baia poate fi reincalzita si folosita de 4-5 ori, avind efect in retragerea imediata a hemoroizilor externi). Se mai pun comprese cu decoct (fiertura) din scoarta de pe ramuri tinere de alun sau de stejar, radacini de iarba mare sau de bujor, frunze de mur sau de soc si cataplasme cu frunze terciuite de varza, praz sau de sfecla rosie si pasta de cartofi cruzi acoperind zona anala. Deosebit de eficiente, spune dl prof. Milica sint unguentele din galbenele si frunze de aloe sau propolis unguent (20 la suta in vaselina), pentru ungerea rectului de doua ori/zi, timp de 14 zile.

De cele mai multe ori, hemoroizii sint insotiti de fisuri anale. Acestea sint ulceratii in tesutul epitelial, cu pozitii radiare, la capatul canalului anal, producind dureri si mincarimi, mai ales noaptea. Se formeaza in urma unor traumatisme provocate de trecerea unor scaune dure sau in cazuri de constipatie. Aceste fisuri determina un spasm al sfincterului anal, ceea ce face sa fie foarte dureroase, mai ales in timpul scaunului. Unele fisuri sint superficiale si se vindeca rapid, iar altele devin cronice si foarte dureroase. Pentru uz intern, in caz de fisuri anale se recomanda o infuzie in amestec din flori de coada soricelului, galbenele, nalba, cretisoara si frunze de urzica vie. In uz extern, sint indicate spalaturi si comprese cu infuzie din coada calului, muguri zdrobiti de plop negru, frunze de mur si decoct din coaja ramurilor tinere de stejar (amestecat cu putin otet), aceste plante avind proprietati dezinfectante, hemostatice si cicatrizante. Foarte eficient, spune dl prof. Milica, este un unguent preparat din 20 g muguri zdrobiti de plop negru, macerati timp de 24 de ore in 50 ml alcool de 70 de grade, peste care se adauga 100 g untura de porc si 5 g ceara de albine, dupa care se tine pe baia de apa timp de 3 ore. Se filtreaza si se amesteca pina cind se obtine o consistenta optima a unguentului. Se aplica local, avind proprietati anestezice si cicatrizante.

Un ceai antihemoroidal, un amestec de plante pentru bai de sezut si un unguent ale carui rezultate sint verificate in astfel de cazuri pot fi procurate de la Centrul Aroma Iasi.

Anunțuri

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...

%d blogeri au apreciat asta: